NICU FRATILESCU SI COMORILE DIN STEIUL COZIEI
Cea mai mare
acţiune de căutare a comorilor a avut loc în anii 1977-1978
La 4 iunie
1978, grupul lui Nicu Frăţilescu a fost arestat de miliţia lui
Ceauşescu
Harta comorilor a fost întocmită de mine şi pe baza informaţiilor date de Nicu Frăţilescu
COMORILE
DIN STEIUL COZIEI
Subiectul
comorilor din Steiul Coziei, deal aparţinând Sohodolului de Tismana, nu
este numai unul interesant, o temă şocantă pentru prima
pagină a ziarelor ci şi o chestiune reală de istorie
zbuciumată a ţării noastre începând cu marea confruntare dintre
Imperiul Roman sub conducerea lui Traian şi Imperiul Dacic al lui Decebal,
până la ultima mare conflagraţie din timpul celui de-al doilea
război mondial.
De ce
ar deveni legendele căutătorilor de comori de la Tismana o temă,
un obiect al cercetării istorice? Mai întâi pentru că, în general,
trebuie să ne întrebăm ce este adevărat în fiecare legendă
auzită dacă suntem preocupaţi de istorie. Apoi, pentru că
abundenţa legendelor legate de comori în zona Tismana, bate orice record
la kilometru pătrat şi de bună seamă că un
cercetător sau un reporter adevărat se întreabă de ce. În fine,
de-a lungul zbuciumatei noastre istorii, mereu a trebuit să ne ascundem
tezaurele în munţi. Cu migratori peste teritoriul nostru, teritoriu râvnit
nu numai de aceştia ci şi de imperiile din şirul vremurilor
şi anume, imperiul roman, imperiul maghiar, imperiul otoman, imperiul
habsburgic şi imperiul rus a trebuit ca de la vlădică la
opincă să ne ocrotim cum ştim mai bine averile. Am zice că
ascunderea de obiecte preţioase era o necesitate pe meleagurile noastre.
Dacă
aşa au stat lucrurile, se poate merge mai departe cu întrebările: de
ce ascunderea comorilor la Tismana reprezintă, o regulă, începând de
la tezaurul dacic şi până la tezaurul Băncii Naţionale
Române ascuns de Antonescu în Peştera Mânăstirii Tismana? De ce s-au
ascuns tocmai aici comorile şi nu în altă parte? Unele din
Întrebări aparţin unui
tânăr jurnalist de reportaj şi anume Dan Gheorghe de la „România Liberă”.
Altui jurnalist şi anume Alin Ion de la „Adevărul de Gorj”, îi
răspunsesem simplu: zona Tismana era departe de vechile căi de
comunicaţie, era un loc mai retras. Dar nu era numai asta explicaţia.
Cu Dan
Gheorghe, însoţit de colegul lui fotoreporterul Andrei Dumitru, m-am
trezit în una din aceste dimineţi la poartă. Dialogul a fost foarte
făţiş. „- Bun! Vă deplasaţi tocmai de la
Bucureşti la Tismana pentru a scrie un articol despre tezaurul ascuns în
Peştera de la Mânăstirea Tismana. Nu era mai puţin costisitor
dacă preluaţi direct articolul meu aşa cum au procedat alte jurnale?”,
i-am luat eu tare la un pahar de apă plată în iulie canicular. „- Nu
e vorba numai de tezaurul ascuns de Antonescu, noi vrem amănunte despre
toate comorile de aici. Şi de ce au fost ascunse aici!”.
Se
remarca deci o strategie de cercetare: nu interesa doar tezaurul BNR ascuns în
timpul războiului la Tismana ci şi legendele despre alte comori
ascunse în zonă, povestirile legate de căutarea acestor comori
şi mai ales, regula ascunderii lor în munţii noştri.
Iată
deci un subiect care merită cercetat şi s-o luăm încă din
timpurile lui Decebal. Prima menţiune privind comorile dacice nu ne vine
de la povestitorii din zonă ci de la istoricii români. Aceştia
afirmă că aurul dacic nu a fost ascuns doar sub apa râului Sargetia
ci şi în peşterile din teritoriul Daciei. Semnalarea lor prin figuri
arhaice pe stâncă era făcută după obiceiuri zonale. În
Podişul Getic semnul era şarpele iar în Transilvania lupul sau
cerbul. Cercetând zona Tismana, căutătorii de comori identifică
semnul şarpelui la Peştera Mânăstirii şi Peştera
Fuşteica de la Izvarna. Spre nord, în munţi, ei disting semnul
cerbului la Peştera lui Iorgovan din Ciucevele Cernei, piciorul
săltat indicând direcţia de căutare. La vecini, în
Mehedinţi, semnalarea pare să fie aceiaşi: Peştera de la
Ponoare este semnalată spre lacul Zăton cu semnul Dragonului iar cea
de la Izverna Mehedinţului cu semnul şarpelui.
Să
mergem acum la documente scrise. Cea mai veche semnalare scrisă despre
comorile de la Tismana, ca şi în cazul comorilor dacice, nu ne vine de la
căutătorii de comori. Ci din relatarea „Minunii şarpelui
împietrit” a primului biograf al Sfântului Nicodim de la Tismana, ieromonahul
Ştefan: „Şi spre pomenirea acei
minuni cu rugăciunile sântului s’a înkipuit acel şarpe cu gura
căscată în piatră, de asupra peşcerii, din care a
sărit jos, carea înkipuire stă şi până în ziua de
astă-zi.” Să ne fi transmis Ştefan Ieromonahul - în
biografia Sfântului Nicodim de la Tismana - prin această relatare, un
mesaj codat despre obiceiul geţilor de a-şi ascunde comorile în
peşteri? Pentru că aşa ar părea: urma şarpelui
împietrit se vede şi astăzi pe stânca Stârminei de lângă
Mânăstirea Tismana, la câţiva metri de Peştera lui Nicodim!
Se mai face afirmaţia în diverse
scrieri despre daci, că prin ascunderea aurului de către Decebal în
peşteri, acesta a lansat pentru prosperitate mirajul unui loc sigur. De
atunci, peşterile, de regulă aflate în columne calcaroase şi
greu accesibile, reprezintă locul ideal de ascunzătoare. Nu-i vorbă,
la fel de bine, este posibil ca această predilectă ascunzătoare
pentru noi, să fie rodul unui reflex uman câştigat la începutul
istoriei fiinţelor umane, când casa de iarnă a omului primitiv era
peştera iar adăpostul lui temporar grota. Apoi, regii şi
preoţii Daciei au pus pornirea aceasta lăuntrică în valoare,
organizând ceremoniile şi ritualurile lor sacre, pe platourile din
munţi şi lângă peşteri sau în depresiunile aflate de-a
lungul principalelor cursuri de apă, unde de regulă erau dezvoltate şi
aşezările mezolitice.
În zona
Carpaţilor Meridionali primele organizări cu caracter spiritual au
avut loc la Tismana, Boroşteni, Polovragi, Băile Herculane, Ostrovul
Banului, Schela Cladovei iar peste munţi, la Ohaba Ponor, Cioclovina
şi Peştera.
Aceste
prime organizări devin treptat manifestări cu caracter periodic.
Pornite de la nivel înalt, ele au trezit interesul grupurilor sociale
faţă de simbolistica spirituală precreştină. Rolul
simbolurilor sacre precum columnele, menhirele, tumulele, diverşi
megaliţi, creşte mereu, ajungând ca în timpurile lui Burebista, Deceneu să dezvolte religia dacilor la
nivel de stat pentru că ea coagula masele care puteau fi astfel mai
uşor conduse.
Se
ştie foarte bine de la Ion Conea, istoricul regelui Mihai, că în
platoul de deasupra Steiului Coziei a existat în vechime o locuire
neolitică. De la istoricul Nicolae Densuşianu aflăm de Piatra
Tăiată şi megalitul „Mama” aflat pe dealul de vizavi de
mânăstirea Tismana. Locurile unde se află acestea, până aci
locuiri permanente, devin treptat puncte de interes strategic. Aşa a ajuns
Steiul Coziei loc de adăpost al armelor, uneltelor, şi mai târziu, al
obiectelor preţioase. În limba pre-latină vulgară, „coza” erau
tăciunii preotului iar Steiul Coziei
a fost un loc strategic pentru preoţii vremii aşa cum a fost şi
Peştera lui Zalmoxe sau Peştera Fuşteica de la Izvarna, al
cărei nume vine de la cuvântul „fustus”, adică toiagul preotului.
Iată
o incursiune rapidă în istoria precreştină care ne dă o
altă viziune asupra importanţei Steiului Coziei. Legendele locului ne
spun că tot un înalt preot a folosit şi peşterile din Steiul
Coziei pentru a ascunde tezaurul împreună cu ceata lui de
călugări. Era, cuviosul Nicodim de la Tismana. Din relatările
localnicilor aflăm şi care să fi fost raţiunea acestui
demers. Ei presupun că, de îndată ce în vremea aceea bănci
pentru a se depune bănetul nu erau iar hoţii umblau la drumul mare,
este evident că „sfântul” a fost nevoit să procedeze la ascunderea
avuţiei cetei lui.
Faptul
că în final Mânăstirea Tismana a fost construită ne arată
că ascunzătoarea din Steiul Coziei a fost utilă şi bine
gândită.
Povestesc
sohodolenii că şi cu Matei Basarab, pe la 1634, tot la fel a fost.
Şi-a ascuns tezaurul în Steiul Coziei iar ei l-au trecut munţii ca
să nu-l prindă oştirile lui Leon Vodă. Când s-a întors cu
sprijin unguresc, şi-a recuperat comoara şi a redevenit mare domn,
dând sohodolenilor o fâşie de munte lată cât s-o poţi cuprinde
pe jos într-o zi şi lungă cât s-o poţi cuprinde într-o zi
călare. Şi drept este că, dacă pleci dimineaţa cu
calul din Sohodol, seara te prinde tocmai dincolo de Munţii Oslea în
Măneasa Retezatului. Atât ţine teritoriul Tismanei şi
astăzi: până dincolo de Cerna pe primele creste. Semnele
graniţei încă nu le-a stricat vremea.
Partea
cea mai nostimă a poveştilor despre comorile din Steiul Coziei este
că unii sohodoleni mai caută după ele şi astăzi!
Alţii mai lucizi sunt însă categorici: „Care ar fi prostul acela care
să ascundă o comoară şi să nu şi-o ia înapoi cât
timp mai e în viaţă?”. Asta este şi realitatea! Atât Nicodim cât
şi Matei Basarab şi-au ascuns temporar comorile şi misiunea lor
istorică s-a împlinit, ceea ce denotă faptul că le-au folosit.
Există şi alte asemenea exemple. După pacea de la Passarowitz,
din anul 1718, Banatul şi Oltenia revin austriecilor. Era normal ca atunci
boierii să-şi ascundă obiectele lor preţioase din casă
neştiind ce vremuri vor veni. După recuperarea Olteniei de către
otomani, prin pacea de la Belgrad din anul 1739 şi trecând vremurile
tulburi, boierii şi-au recuperat comorile ascunse.
În
consecinţă - ne spune asta un veteran al căutătorilor de
comori - este foarte puţin probabil să mai găseşti vreo
comoară în steiul Coziei chiar dacă se presupune că unii boieri
au murit în timpul războiului dintre turci şi austrieci. Cuiva
trebuie să fi lăsat aceştia vorbă şi apoi, nu
toţi şi-au ascuns comorile în peşteri. Şi atunci? Poftim de
caută comoara prin munţi cale de o zi călare!
Şi
totuşi unii sohodoleni spun că s-a găsit în Steiul Coziei un
cazan cu cincizeci de kilograme de aur. Dar nu l-a văzut nimeni, aşa
cum n-a văzut nimeni nici când a fost scos cazanul cu bani de sub
troiţa de la Salca Pocruii. Unii spun că s-a scos comoara când
membrii familiei regale au vizitat Mânăstirea Tismana în vremea lui Emil
Constantinescu. Dar fiind întrebaţi dacă cred asta, niciunul n-a spus
da!
Aşa
stând lucrurile, cât este adevăr şi cât este legendă în
relatările căutătorilor de comori de la Tismana este greu de
apreciat. Cu toate acestea cei care cercetează fenomenul observă
că ascunderea comorilor în Peşterile Tismanei pare să fi fost o
regulă printre unii din conducătorii noştri.
Dar
ceea ce nu „pare” ci este „sigur”, e însăşi fenomenul. El a existat
şi încă există. Iar cine doreşte să afle amănunte
legate de arestarea căutătorilor de comori din anii 1977-1978,
descoperă şi singura comoară adevărată de la Sohodol.
Ea este reprezentată de aceste frumoase şi interesante povestiri, de
legendele despre comorile din Steiul Coziei şi de aventura
căutării din anul 1942, sub bagheta istoricului Ion Conea şi a
tânărului rege Mihai, a topitoriei de aramă ascunsă sub dealul
Tihomir.
Aşadar,
legendele din Steiul Coziei sunt în fond, pâinea pe care o pun sohodolenii pe
masă fiecărui turist venit aici.
Prof. Nicolae N. Tomoniu
